Feeds:
Posts
Comments

Archive for April, 2010

Iubire=Iertare+ Uimire+Bunatate+Inspiratie+Recunostinta+Emotie
Despre iubire in mii de feluri intelese si neintelese…

Read Full Post »

O sa scriu astazi despre conditia profesorului intr-o tara in care valorile, demnitatea si bucuria de a impartasi altora cunostintele tale sunt umbrite de amaraciune, de neputinta si nu in ultimul rand de revolta…
S-a intamplat intr-un liceu, in care imi desfasor activitatea doua zile pe saptamana. Stiam ca nu va fi o zi ca oricare alta. Trebuia sa gasesc profesorii debutanti si sa le dau niste chestionare, pe care acestia sa le completeze. Identific personajele, gandesc un plan de atac pentru scurtele pauze in care puteam face asta si START! Urc la mansarda, ciocanesc politicos la usa, ma prezint si ii povestesc domnului profesor(o persoana trecuta de prima tinerete)- pe scurt scopul vizitei mele. De aici se rupe filmul…
Respectivul dascal se simte lezat ca este considerat debutant, dupa atatia ani de munca (petrecuti la un alt loc de munca) si este vizibil deranjat cand ii inmanez respectivul chestionar. Considera ca pentru banii pe care ii primeste nu este obligat sa raspunda la atatea chestionare si incepe sa-si verse amarul pe MESAGER.
-” De cand am venit in invatamant tot completez chestionare si nimic nu se schimba. Uitati materialele folosite de elevi sunt cumparate de mine si uitati ce salariu am!!!”
Gandesc ca daca ii spun ce salariu am eu il mai imbunez si primeste chestionarul. Da de unde…
“-Aveti 10 mil, dar aveti doar 4 ani de facultate, eu am facut 6 ani!” imi spune pe un ton de dispret…
Dupa un scurt moment in care incerc sa imi pastrez zambetul pe buze ii amintesc respectivului dascal ca nu-mi face nici o placere acesta misiune si ca daca are vreo importanta …respectivul chestionar era xeroxat pe banii mei desi era o sarcina de serviciu. Ii multumesc de “amabilitate” si ies…
Simt un gust amar si rece…si ma intreb. Asta trebuie sa faca un psiholog scolar??? Sa alerge prin scoala cu hartii in brate si sa fie tinta atacurilor (cumva indreptatite) ale dascalilor nemultumiti???
Am scris aceasta intamplare pentru ca intr-un fel m-a trezit la viata. Am inteles ca nu e locul meu acolo si ca in viitorul apropiat nimic nu se va schimba in bine. Conditia profesorului in Romania este una ingrata, un amestec de dezamagire si daruire…
Ciudat este ca in ciuda faptului ca am avut o zi grea , astazi mai mult ca niciodata m-am gandit la IUBIRE…
Am simtit nevoia sa citesc, sa ascult muzica si sa ascult cuvinte frumoase spuse de oameni cu suflet frumos.

Read Full Post »

Va prezint o poveste frumoasa si sensibilia.
Nu stiu de cine este scrisă dar ştiu că merită să fie citită:
“A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el atare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
Baietelul ii raspunse:
– Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
– Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
– N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
– Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
– Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
– Vino a te joci cu mine, a spus el.
– Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
– Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reantoarse la copac. Copacul ii spuse:”
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
– Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.
– Nici trunchi sa te urci pe el.
– Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
– Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting,a zis copacul cu lacrimi.
– Nu mai am nevoie de nimic; doar un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
– Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.
Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul – sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor.Cand crestem, ii parasim… Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era plin e cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii. “
Spuneti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu, parintii in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi..

Read Full Post »

Într-o primăvară, grădinarul unui împărat i-a adus acestuia un trandafir minunat, pe care îl cultivase cu multă grijă. Împăratul l-a luat în mână, încântat de frumuseţea lui, dar, înţepându-se în spinii lui, l-a scăpat din mână. Furios, l-a certat pe grădinar: „Degeaba ai lucrat cu atâta silinţă. Floarea ta nu este perfectă. Vezi de lucrează mai bine, altoieşte-l, încearcă să obţii un trandafir fără spini şi vei fi bine răsplătit”.
Grădinarul s-a întors în grădina lui şi, după mai multe încercări, a reuşit să obţină ceea ce i se ceruse. Repede a dus trandafirul împăratului. Acesta l-a luat în mână şi s-a bucurat când a văzut cât de netedă îi era tulpina, dar, când l-a dus la nas pentru a se bucura de parfumul lui, a constatat cu surprindere că nu avea nici un miros. „Ce-ai făcut cu trandafirul?”, l-a întrebat împăratul, din nou furios, pe grădinar. „Nu mai are parfumul minunat pe care i-l ştiam”.
„Împărate”, i-a răspuns grădinarul, „orice lucru se schimbă dacă vrei să-l altoieşti. Şi nimic pe lumea asta nu este fără cusur, arbori, flori, oameni. Astfel şi acest trandafir, ori înţeapă şi are miros, ori nu-nţeapă, dar rămâne fără nici un parfum”.

Ceea ce e firesc si natural de multe ori pare demodat. Incercarea de a schimba si transforma ceva ce e construit altfel decat dorim noi se incheie de multe ori cu Esec.
Sa acceptam felul in care suntem, sa ne acceptam asa imperfecti si vom intelege ca perfectiunea este doar un mit.

Read Full Post »

Un om a vrut odată să ia nişte nuci pentru soţia sa, deoarece aceasta i-a promis să-i gătească o prăjitură deosebită. Cu gândul la prăjitura sa preferată, omul a băgat mâna într-un borcan cu nuci şi a apucat atâtea nuci câte a putut să cuprindă cu o singură mână. Când a încercat să scoată braţul din vas, acesta a rămas blocat în gura borcanului. Oricât de mult l-a tras şi l-a răsucit, borcanul n-a vrut să-i elibereze braţul. A plâns, a gemut, a blestemat, aşa cum nimeni n-ar trebui să facă. Dar nimic nu la ajutat. Chiar şi atunci când soţia sa a luat borcanul şi s-a aşezat pe el cu toată greutatea, nu s-a întâmplat nimic. Mâna lui a rămas în continuare blocată în gâtul borcanului. După multe încercări inutile, ei şi-au chemat vecinii în ajutor. Toţi au urmărit cu atenţia scena care se desfăşoară în faţa lor. Unul din vecini a aruncat o privire şi l-a întrebat pe bietul om cum de s-a întâmplat acest accident. Cu o voce plângăreaţă şi cu gemete de disperare, bietul om i-a povestit întreaga tărăşenie. Vecinul său i-a spus: „te voi ajuta dacă vei face exact ce-ţi voi spune”. „Îţi promit să fac orice îmi vei cere, dacă mă vei elibera din acest borcan”, i-a răspuns omul. „Atunci vâră-ţi mâna adânc în borcan”, a continuat vecinul. Acest lucru i-a părut ciudat omului nostru; de ce ar trebui să bage mâna mai adânc în borcan, când el vroia să o scoată de acolo? Dar a făcut aşa cum i s-a spus.
Vecinul a continuat: „Acum desfă degetele şi lasă să cadă nucile pecare le ţii în mână”. Această cerere l-a supărat pe om. La urma urmei, el voia nucile pentru prăjitura sa favorită, iar acum trebuia pur şi simplu să le dea drumul. Sovăitor, el a urmat totuşi vorbele celui care îl ajuta.
Vecinul a mai spus: „Strânge acum mâna şi trage-o foarte încet din borcan”.
Omul a făcut şi acest lucru, şi, iată, fără nici o greutate, a reuşit să-şi scoată mâna. Dar nu era pe deplin mulţumit. „Mâna mea este liberă acum, dar unde sunt nucile?” Atunci vecinul a luat borcanul, l-a înclinat şi a lăsat să se rostogolească atâtea nuci câte avea nevoie acesta. Cu ochii măriţi şi cu gura căscată, omul nostru l-a privit şi l-a întrebat: “Eşti vrăjitor?”.

De multe ori atunci cand ne dorim ceva cu ardoare, uitam sa gandim logic si sa analizam.
Fiecare om poate fi VRAJITOR! Magia consta in dragoste, rabdare si intelepciune!
Tu poti fi vrajitor? Spune-mi care este sursa magiei tale!!!

Read Full Post »