Feeds:
Posts
Comments

Archive for May, 2010

Fiul meu.

Zbor de fluturi in privirea ta
Sunet de clopotel in glasul tau
Minune de inger in viata mea!
Acesta esti tu fiul meu!

Read Full Post »

Unde trebuie sa cauti…

Cautam pacea ce ne lipseste in lucruri, fapte si oameni ce cunosc arhitectonica sufletului nostru.
Cautam pacea in exterior pentru ca de multe ori e mai simplu.
Cautam pacea si linistea in altii pentru ca e mai usor sa privesti dincolo de ferestra sufletului decat sa cobori treptele propriului sine. Autocunoasterea este un exercitiu de maturitate ce presupune responsabilitate fata de tine insuti si dorinta de a explora resursele nebanuite ale propriei fiinte.
Va prezint o povestioara ce imbina cu succes umorul cu intelepciunea:
“Trăiau odată într-un sat nişte oameni care erau mereu nemulţumiţi ba de una, ba de alta. Se certau întruna şi tot dădeau vina unul pe altul pentru orice necaz li se întâmpla. Degeaba le dădea sfaturi bune o bătrână vestită pentru înţelepciunea sa. Sătenii mai mult se războiau între ei în timp ce relele se tot adunau în casele lor.
Într-o seară, aceştia au văzut-o pe bătrână în mijlocul drumului din faţa casei aplecată sa caute ceva. Au întrebat-o ce face acolo. Bătrâna lea spus că şi-a pierdut acul. Atunci, săritori, toţi s-au pus în genunchi şi au început să caute de zor. După o vreme, unul dintre ei i-a spus: „Se lasă seara, în curând nu vom vedea deloc, poţi să ne spui mai clar unde ţi-ai
pierdut acul?”. „L-am pierdut în casă”, răspunse bătrâna. „Eşti smintită”, îi răspunde omul. „Ai pierdut acul în casă şi vrei să-l găseşti afară?”.
Liniştită, bătrâna îi răspunde: „Îl caut afară pentru că aici este lumină. În casă este întuneric”. Cineva intervine: „Totuşi, gândeşte-te, chiar dacă ai lumină afară, cum poţi găsi acul afară dacă nu l-ai pierdut aici? Cel mai bun lucru ar fi să ducem o lampă în casă şi să căutăm acul acolo un l-ai pierdut”. Bătrâna începu a râde: „Cât de inteligenţi sunteţi atunci când este vorba de lucruri simple. Când vă veţi folosi această inteligenţă pentru a înţelege ce se întâmplă cu vieţile voastre? V-am văzut mereu căutând în exterior explicaţii pentru necazurile voastre când sunt sigură, din propria experienţă, că ar trebui să căutaţi în casele voastre rădăcinile nefericirii voastre. De ce căutaţi pace în lucrurile exterioare? Acolo aţi pierdut-o oare?”.

Read Full Post »

Lacrimi si suflet de femeie…

De ce plingi?
– Pentru ca sint femeie ! – raspunde mamica.
– Nu inteleg … – zice micutul.
Mamica il imbratiseaza si spune :
– Si n-ai sa intelegi niciodata …
Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal :
– De ce plinge mamica ?
– Nu stiu nici eu ! Toate femeile plang fara motiv ! – a fost tot ce
i-a putut spune taticul.
Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :
– Doamne, de ce plang femeile asa de usor ?
– Cand am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.
I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.
I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii.
Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.
I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste
neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit.
I-am dat forta care-i permite sa continue, cand toata lumea abandoneaza
I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie.
Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia.
Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei – locul unde se adaposteste dragostea.
Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.
E un mesaj pentru toate femeile cu suflet trist ce nu uita sa zambeasca…

Read Full Post »

CEŞCUŢA

O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie.
Amândurora le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai.
Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:
– ”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
– “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie…
Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat:
“Nu face asta!” “Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace”, dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!”
Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, vârtită.
”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: ”Încă nu.”
M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa ….
“Ajutor! Scoate-mă de aici!”
Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: ”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc.
“O, te rog, încetează, încetează”, am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!”
Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa.
Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu, aceea nu pot fi eu .. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!
El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat.. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine…”
Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă, când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.

Read Full Post »

“Era odata un bunic in varsta care asista la petrecerea de nunta a celei mai mici nepoate a lui. Era fericit, senin, calm, in fata acelui spectacol minunat al intregii familii reunite. Bucuria lor, fericirea tuturor raspandea o emotie suava.
Cat de frumoasa era nepotica lui in rochia aceea alba minunata! Radea din tot sufletul in timp ce taia impreuna cu sotul ei, monumentalul tort de caramel si ciocolata.
Cand tanara lua si farfuria bunicului, ii spuse:
– Hai, bunicutule, gusta din tortul acesta atat de bun!
– Nu, da-l mai departe, ii spuse mama ei, mereu atenta, stii doar ca bunicului nu-i plac dulciurile.
A urmat apoi un moment de liniste si, dintr-o data se auzi vocea vesela a bunicului:
– Ba da! Imi plac prajiturile. Vreau sa primesc felia aceea mare si frumoasa.
Fiica lui il privea surprinsa:
– Cum adica, iti plac prajiturile? Dar eu stiu ca nu ti-au placut niciodata! Eu, fiica ta, am cincizeci de ani si nu te-am vazut niciodata in viata mea mancand prajituri…
– Da, niciodata in viata ta… dar nu in viata mea! Adevarul e ca imi plac prajiturile! Intotdeauna mi-au placut…Doar ca noi eram atat de saraci atunci cand tu si fratele tau erati mici, mai tii minte…Mama voastra nu putea sa cumpere prajituri, decat foarte rar, doar duminicile cand era o sarbatoare mare…Lua cate una pentru fiecare dintre noi, dar eu, cand iti vedeam ochisorii, cand veneai sa te asezi pe genunchii mei si devorai cu atata placere prajitura, atunci placerea mea era sa-ti pastrez tie si prajitura mea si ma bucuram apoi sa te vad manacand inca una. Si spuneam mereu, pentru ca tu sa fii si mai fericita: “Haide, mananca fetita mea, mie nu-mi plac prajiturile…!”
Povestind toate acestea, batranul suradea cu blandete, clatinand usor din cap. Mai adauga apoi razand cu pofta:

– Astazi e sarbatoare, fiica mea, haide, da-mi o felie de tort…vezi ca o sa o scapi pe jos, daca mai tremuri asa…! Ti-e frig sau ai emotii pentru ca se casatoreste fiica ta?
Uneori, se intampla ca darurile oferite din iubire sa fie recunoscute abia dupa ani si ani de zile. Cateodata e de ajuns un moment de tandrete, care se creeaza plecand de la o amintire asemenea unei petale delicate de floare, ce se naste in lumina.”

Read Full Post »

Cum transforma iubirea un suflet???
In iubire omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, in iubire omul invata ca a tine incatusata o inima nu inseamana ca ea ii apartine.
Consider ca iubirea este forta suprema ce poate schimba traictoria unei vieti.
Iubirea are forta de a sparge intunericul, are puterea de a patrunde acolo unde lumina s-ar stinge de teama..
Iubind iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata, iubind inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
Puterea de a-ti gasi aripile si de a ti le infige singur in umeri, puterea de a-ti gasi zborul chiar daca nu cunosti drumul…dovedeste ca ti-ai redat libertatea de a te regasi in tine si in toti cei din jurul tau.
Traind in iubire te incarci cu emotii si iti dai seama ca in realitate cel mai bine nu este sa traiesti in trecut sau in viitor …ci momentul pe care il traiesti in prezent este cel mai important.
Nu exista cunoastere mai profunda decat iubirea si nici religie mai inalta decat iubirea pentru ca ea este Adevarul, este insusi Dumnezeu.

Read Full Post »

“Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi.”
PABLO NERUDA

Read Full Post »

Older Posts »