Feeds:
Posts
Comments

Archive for July, 2010

Erai aici…

Am gasit prin sertarul cu amintiri o poezie scrisa acum 10 ani( nu-mi vine sa cred cat timp a trecut de atunci…)

Erai aici
Erai aici ultima data cand am plans.
Stateai indoit de greutatea aripilor
Nu reuseam sa deslusesc ce te opreste
Sa zbori. Gravitatea pasilor sau umbra norilor?

Erai aici mereu cand iti duceam lipsa
Te ascundeai, dar eu stiam ca esti
Pe treptele uitate in adancul marii
Ma dojeneai spunandu-mi reci povesti.
Erai aici cand valul serii ma arunca pe-un mal strain.
Ma culegeai cu vantul, in nisipul fin
Al pleoapelor pedepsite sa fie inchise
Si sa vada ceea ce eu nu vedeam cu ele deschise.

Erai aici in fiecare secunda si-n fiecare tot
La celalalt capat al timpului ma asteptai mereu
Rabdator, cu parul aprins de lumina
Si tacut. Cum puteai fi altfel?

Advertisements

Read Full Post »

Secretul fericirii…

Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus: “Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?” Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis: “Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.” În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine. Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită! Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale. Morala: secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.

Read Full Post »

ALBASTRU

Albastru este considerata a fi culoarea cea mai adanca, privirea patrunzand in ea fara a intalni nici un obstacol, ratacindu-se in nemarginire ca si cum culoarea ar incerca mereu sa-i scape. Nascand aceasta senzatie nu era greu sa se ajunga la denumirea de “cea mai imateriala dintre culori”, mai ales ca natura nu o prezinta perceptiei decat alcatuita din transparenta, dintr-un vid acumulat: vid al aerului, al apei, al cristalului sau al diamantului. Poate de aceea ea este considerata a fi cea mai rece dintre culori devenind simbolul necontestat pentru “rece”.

Culoarea albastra este un simbol al visarii si creativitati, al curiozitatii si al metodismului prin “climatul” de irealitate sau suprarealitate care il naste, pe fondul unei stari de miscare intuitiva, imperceptibila, care impinge totul spre o rezolvare in sine a tuturor contradictiilor si alternantelor care ritmeaza viata umana sau aspiratiile ce se desprind din ea. El ajunge sa fie perceput ca ireal de prezent in tot ceea ce ne poate inconjura, sugerand ideea unei vesnicii linistite si semete, usor de “trimis” in suprauman.
De cele mai multe ori, albastrul “mascheaza” atat de bine elementele “plasate” in directia sa incat poate fi usor de asimilat la tendintele egocentriste umane, la dorinta de permanenta depasire a “jaloanelor” existente sau viitoare, intr-o miscare dirijata, care atrage omul catre infinit si trezeste in el dorinta de puritate si setea de supranatural.
Din punct de vedere clinic nu se putea pierde din vedere efectul calmant, linistitor al culorii albastre, un efect care, spre deosebire de culoarea verde nu are rezultante tonifiante ci pur “de calmare”, pentru ca el nu da prilejul decat evadarii fara legatura cu realitatea, o eliberare care, cu timpul, devine deprimanta. Verdele naste impresia de odihna terestra, de multumire de sine, pe cand albastrul, prin profunzimea sa, naste o gravitate solemna, supraterestra, care speculeaza de cele ai multe ori nevoile noastre de a fi condusi (de aceea nu este una din culorile preferate sau preferabile pentru indivizii agresivi).
“Gravitatea” culorii albastre a fost perceputa din cele mai vechi timpuri, egiptenii folosindul pentru a aminti de moarte. Culoarea albastra era folosita ca fundal pentru alte elemente sugestive, cum ar fi desenele in ocru roscat specifice reprezentarii judecatii sufletelor. Acest “uz” al culorii albastre avea la baza si credinta ca aceasta culoare este culoarea adevarului, el avand o valoare “cereasca”, sacra, reprezentand pragul ce ii desparte pe oameni de cei care ii guverneaza, de soarta oamenilor precum si de lumea de dincolo.
De altfel, la multe popoare, asocierea culorii albastre la diferite culori are rolul de a pregati o prezentare a luptelor, rivalitatilor dintre cer si pamant. In nesfarsita stepa asiatica, unde nici o verticala nu “intrerupe” vederea, cerul si pamantul se afla dintotdeauna fata in fata, nuntirea lor nascand toti eroii stepei. Se poate aminti aici de Genghis Han, fondator al marii dinastii mongole, care s-a nascut din lupul albastru si caprioara roscata. Lupul albastru este si Er Toshtuk, erou al gestei kirghize, care poarta o armura si arme albastre (de retinut ca, leii si tigrii albastri abunda in literatura si legendele asiatice).
Unii analisti au mers pana la a asocia permanentul “contact” intre albastru si rosu atunci cand se intentioneaza prezentarea permanentei infruntari intre cer si pamant cu ideea culorilor politice care s-au infruntat dintotdeauna pentru stapanirea lumii (la o scara mai mare sau mai mica).
Asemenea egiptenilor, vechii europeni au asociat culoarea albastra (azuriu) Campiilor Elizee. Alaturarea acestei culori de cea aurie nastea matricea reprezentarii vointei precum si a puterii divine. Simbolistica crestina considera culoarea albastra a boltii ceresti ca fiind mantia ce acopera si ascunde divinitatea. De altfel, Zeus si Iahve, troneaza cu picioarele asezate pe culoarea azurie, adica de cealalta parte a boltei ceresti, despre care, in Mesopotamia, se spunea ca este alcatuita din lapislazuli.
Delimitarea de zeitate sau “apartinand lui Dumnezeu” a folosit si alte “aliaje” de culori. Astfel, combinatia intre albastru si alb a fost folosita aproape intotdeauna pentru a reprezenta Sfanta Fecioara. Alb – albastru exprima acum detasarea fata de valorile lumii terestre si inaltarea sufletului eliberat ca carne, catre Dumnezeu, adica spre aurul care va intampina albul virginal, in timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc. Se ajunge pana la se delimina o valorizare legata de “viata de apoi”/ de reincarnare prin credinta in lumea de dincolo datorita asocierii divinului albastru cu mortuarul alb (sau invers) ori, pur si simplu, prin trecerea celui “inchistat” in alb prin mantia albastra a granitei intre terestru si divin.
Intr-o directa relatie cu Fecioara se poate “identifica” asocierea culorii albastre cu simbolul zodiacal al acesteia. “Perioada” Fecioarei este identica apogeului naturii si inceputului involutiei autumnale a acesteia (plecand atat de la elementele naturii cat si de la obiceiurile si practicile agricole). Acest lucru face din semnul fecioarei un simbol centripet, precum culoarea albastra, care va despuia pamantul de haina sa de verdeata, care il va dezgoli si usca. Este vremea sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, sub un cer fara nori, in care aurul solar devine foc necrutator si devoreaza roadele pamantului.
O asociere directa intre culoarea albastra si soare este intalnita si la vechii azteci. Pentru ei, albastrul cerului, albastrul de peruzea, este culoare a soarelui, pe care ei il denumesc “Print al Peruzelei” – Chalchiuitl. El vesteste parjolul, seceta, foamea si moartea. Chalchiuitl este si piatra de peruzea (de culoare verde albastra) care impodobea rochia zeitei reinnoirii. De aici s-a nascut si obiceiul aztec legat de funerariile printilor de a pune in locul inimii, in locul inimii, o piatra de peruzea (obicei similar cu cel al egiptenilor care, inainte de mumificare, puneau in locul inimii faraonului un scarabeu de smarald).
Una din cele mai cunoscute “utilizari” ale culorii albastre este blazonul casei regale a Frantei, de azur cu trei flori de crin de aur, tocmai in ideea de a proclama originea teogonala, supraterestra a Regilor Preacrestini. Tot aici, in Franta, s-a nascut termenul “sange albastru” care a fost identificat cu originea nobila, aleasa, divina .
Potrivit traditiei hinduse, fata de safir a muntelui Meru – cea de miazazi – reflecta lumina si coloreaza in albastru atmosfera. Se ajunge la identificarea culorii albastre cu cu puterea nemarginita, infinita, “dornica” de a fi atinsa cel putin prin detinerea unei pietre de safir (care ajunge o piatra pretioasa regala care va simboliza puterea deplina). Vechii evrei ajung la a identifica culoarea albastra puterii infinite care, pentru acestia este reprezentata de nemurire – lacasul nemuririi mai este numit si “Cetatea albastra”.
In budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Valrocana, a intelepciunii transcendente, a potentialitatii si, simultan, a vacuitatii, a carei posibila imagine este cea a imensitatii cerului albastru. Lumina albastra a Intelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau constiinta originara) are o putere orbitoare care deschide calea Eliberarii, drumul spre aceasta fiind drumul spre si prin cer.
Albastrul este si culoarea Yang si cea a Dragonului, a influentelor binefacatoare. Se regaseste si la ei asimilarea culorii albastre cu nemurirea, Huang (albastru) fiind culoarea cerului, lacasul nemuririi.
Limbile celtice nu au un termen specific pentrua desemna culoarea albastra. “Glas” in bretona, galeza si irlandeza inseamna albastr, verde si chiar gri, in functie de context, delimitarea exacta fiind facuta doar daca este indispensabila. De altfel, “Glesum” este in celtica latinizata numele ambrei gri. De aceea, aceasta culoare, este asimilata la aceste populatii cu cea de a treia functiune, cea productiva si artizanala, regasindu-se la ea valori functionale asemanatoarea culorilor rosii si albe, de delimitare sociala. De aceea, femeile bretone se infatisau la ceremoniile religioase dezbracate (goale) cu trupul vopsit in albastru. Se pare ca aceste femei erau nemaritate deoarece in unele tari (actual doar in Polonia) casele cu fete de maritat erau vopsite in albastru pentru a semnifica disponibilitatea ritualica.
Culoarea albastra are si interpretare negativa in special la nivelul maselor populare. La ei se regaseste o simbolistica a culorii albastre legata de sublimarea dorintelor, lipsa, ablatiune, pierdere. Frica de nestapanit devine o “frica albastra”, “vad albastru” devine descrierea imposibilitatii de a localiza vizual ceva pe fondul temerilor, durerii, etc., ajungandu-se pana la descrierea starii de pierdere de cunostinta sau a suferintei indelungate care merge pana la descrierea sau identificarea cu individul masochist. Din aceste motive, culoarea albastra ajunge deseori sa fie utilizata pentru a simboliza pasivitatea si renuntarea. Pentru unii aceaste manifestari se reduc la sacrificiul suprem de voie, de nevoie, pentru altii se ajunge la delimitarea divina, de soarta prin utilizarea simbolica a culorii albastre.

In testul Lucher albastrul reprezinta “adancimea sentimentelor” si are drept corespondenta emotionala starea de calm, liniste, reincarcare, multumire, tandrete, dragoste si afectiune. Denota in principal grija pentru sine.

Efectele culorii albastru

Culoarea albastru face sa creasca capacitatea de aparare imunitara si faciliteaza foarte mult regenerarea celulara.

Culoarea albastru este in general indicata in stari infectioase si in afectiuni virale, in stari febrile, insolatie, stari de voma, spasme nervoase, crize acute de reumatism, bufeuri de caldura (senzatii de incalzire brusca de jos in sus, insotite de transpiratii care apar in unele dispepsii digestive sau dupa mese incarcate, cat si in perioada de climateriu la ambele sexe).

Culoarea albastru ne permite sa ne deschidem cu entuziasm fata de tot ceea ce este elevat si minunat in jurul nostru. Totodata ea ne ajuta sa traim intr-o deplina armonie in anturajul nostru.

Utilizarea excesiva a acestei culori poate insa produce oboseala, iar o ambianta predominant albastra permanent poate provoca depresie si constipatie. Hainele intime de corp ce au culoarea albastra, nu sunt de asemenea indicate.

Efectele fiziologice ale culorii albastru: scade presiunea sanguina, scade tonusul muscular, calmeaza respiratia si reduce frecventa pulsului.

Efectele psihologice ale culorii albastru: culoare rece, odihnitoare si linistitoare, indeamna la calm si reverie, predispune la concentrare si liniste interioara, confera seriozitate, reverie sublima, disponibilitati evocatorii, senzatie de spatialitate, ingaduinta, pace inefabila, dor, nostalgie spirituala, favorizeaza amplificarea proceselor de inhibitie si de incetinire a ritmului activitatii, face sa apara senzatia de departare in spatiu, de detasare, de infinit si meditatie spontana.
Indicatiile terapeutice ale culorii albastru:

– abcese gingivale, dureri de dinti,
– afectiuni ale gatului, durere (inflamatie) in gat, gusa,
– afta,
– arsuri,
– colica,
– criza biliara,
– dereglare nervoasa,
– diaree,
– dizenterie,
– dureri de cap, migrena
– epilepsie,
– febra tifoida,
– friguri,
– hemoroizi care sangereaza,
– holera,
– icter (galbinare),
– inflamare a creierului, a intestinelor, ochilor,
– insolatie,
– insomnie,
– isterie,
– menstruatie dureroasa,
– pojar,
– prurit (mancarimi),
– palpitatii,
– reumatism,
– spasme,
– taieturi (rani),
– tulburari ale bilei,
– tulburari provocate de socuri,
– varsat de vant.

Contraindicatiile culorii albastru:

– scarlatina,
– sete patologica.
Aspecte sociale:
Costumele pentru afaceri sunt de multe ori bleu-marin pentru ca aceasta implica loialitate; in acelasi timp, salile de clasa sunt deseori zugravite in albastru deschis, datorita efectului calmant al albastrului. In limbaj muzical, se vorbeste deseori de “blues” (in engleza, blue= albastru), deoarece atat acest stil muzical cat si culoarea pot avea un efect deprimant.

Read Full Post »

Pentru Madalina…

Ai fost o zana cu chip de inger si suflet innorat
Tacere si pustiu in visul tau ramas…

Madalina s-a dus sa moara putin ca intr-o piesa de teatru uitata pe o scena goala….
S-a dus intr-un timp fara oglinzi si aplauze. O alegere pe care nu o judec, doar o contest!
Un ultim cant pentru noi toti :
Ne-a invatat ca fericirea nu se striga, se traieste,
Ca suferinta nu se vede, doar se simte,
Ca singuratatea in doi nu e o alegere, ci poate doar un chin…
Am inteles ca dincolo de masca implinirii si a zambetului se poate ascunde un suflet sensibil, nelinistit si rece…
Pentru fata cu parul de foc ce a ars in cantare atat de tare incat flacarile i-au mistuit sufletul si l-au transformat in cenusa…o ultima rugaciune ca un pas spre ceea ce a fost si nu va mai fi…

http://www.youtube.com/watch?v=a0a1QB5tW-8

Read Full Post »